Paza şi protecţia bunurilor dumneavoastră, a locuinţei, familiei sau a companiei pot fi realizate cu costuri relativ mici, prin sisteme ce avertizează intrarea unor persoane nedorite într-un anumit spaţiu.
Sistemele de alarmă sunt compuse din centrală, tastatură, senzori de mişcare, goarnă şi opţional buton de panică.
Sistemele de alarmă sunt complet configurabile şi rezolvă nevoile unice de securitate ale beneficiarilor. Adresabilitatea este foarte largă, de la locuinţe unicamerale pana la clădiri de birouri cu sute de spaţii şi încăperi.
Firma noastră efectuează proiectarea, instalarea şi conectarea sistemelor de securitate la dispeceratul nostru, care monitorizează evenimentele petrecute la sediul beneficiarului (efracţie, panică, sabotaj, incendiu, control sistem, cădere de reţea, descărcare acumulator, probleme circuit sirenă).
Sisteme de alarmă se pot instala în orice tip de locaţie şi se pot muta de către beneficiar, la cerere. Astfel, beneficiarii care folosesc spaţii închiriate pot muta echipamentul într-o alta locaţie, oricând.
Sistemele de alarmă de ultimă generaţie pot acoperi nevoi diverse şi specifice. Persoanele care au animale de companie pot instala echipamente care să nu se declanşeze la trecerea acestora.
Butonul de panică, opţional într-un sistem de alarmă, este util atât în timpul cât beneficiarul se află în incinta protejată, dar şi atunci când se gaşeste în zonele de acces, cum ar fi uşile de intrare, terase etc.